Skip to main content
Transport GRATUIT la comenzi de peste 135 RON

Castoreum, esența de parfum legendară

Publicat în
iulie 17, 2019

Mirosul de castoreum dă o senzație de animal, de lemn, de dulce și cald, de piele și de multe ori îl găsim inclus în clasa de parfumuri chypre. Castoreum este acea secreție a castorului care aproape că a dus la dispariția speciei. Vânat în mod intens în special pentru blana sa, castorul mai este însă „folosit” pentru ceva, să zicem materie primă pentru industria de parfumuri. Esența de castoreum se extrage dintr-o glandă aflată în apropierea anusului. Aroma, mirosul acesteia este folosit de castori pentru a-și marca teritoriul.

Există o deosebire față de glanda folosită pentru a obține parfumul de mosc, despre care am vorbit în postarea noastră „Mosc: parfum, bani și sex appeal”. La mosc, secreția era produsă doar de cerb și folosită îndeosebi în relațiile acestuia față de căprioare. În schimb, la castor, secreția o au atât masculii cât și femelele. Castoreumul nu poate fi obținut decât sacrificând animalul.

glande cu castoreum
Glande de castor

Însă, la fel ca mosc, pentru a se putea vorbi de un parfum adevărat, glanda trebuie uscată. Altfel are un miros animalic, amoniac și este chiar respingătoare.

Parfumuri pentru femei de la JFenzi, mereu surprinzătoare

Când naturalul devine sintetic

Castorii au o dietă strict vegană, ei se hrănesc în principal cu scoarțe de copac. Le plac mestecenii, plopii, salcia dar consumă și nufăr sau papură. Le place să facă baraje și sunt eroii îndrăgiți ai copiiilor din desenele animate. La noi, în România, castorilor li se mai spune și biberi.

              Mirosul emanat de glanda castorului este în strânsă legătură cu dieta acestuia. Așa se face că dacă avem un castor care trăia într-o zonă cu conifere secreția acestuia va mirosi a brad, cum sunt de exemplu castorii din Canada. În schimb, cei din Rusia oferă un castoreum cu miros preponderent de gudron de lemn.

Vânarea castorilor era să le aducă pieirea ca specie. Mai mult, secreția lor era din ce în ce mai scumpă iar industria de parfumuri resimțea din plin aceste costuri. Prin urmare s-au căutat soluții. Chimia de sinteză a fost și este cel mai la îndemână mijloc de a permite dezvoltarea în continuare unor parfumuri cu miros de castor.

La fel ca la mosc, extrasul din glanda castorului nu produce neapărat un parfum anume, ci mai degrabă are rolul de a stabiliza și intensifica anumite mirosuri. De exemplu, pentru a înțelege mai bine, există unele rețete de înghețată de vanilie la care dacă se adaugă o cantitate extrem de mică de castoreum, mirosul de vanilie este dus la cote deosebite.

chanel castoreum
Un parfum clasic include castoreum

Castoreumul conține cam 60 de fenoli, iar identificarea substanțelor componente a făcut posibilă înlocuirea produsului de esență animală. Găsim această compoziție în flori relativ ușor de exploatat. Oricum, la prețuri mult mai mici și conform unor exigențe legale mult mai relaxate. Mirosul de castoreum îl mai găsim și în narcise, mimoză, garoafă, orhidee…

Parfumuri scumpe

Parfumuri cu castoreum găsim într-un clasic Chanel, respectiv Cuir de Russie. Sau, într-un alt clasic creat în 1953 și anume „Balmain Jolie Madame

În ceea ce ne privește, avem convingerea că ar merita să încercați și colecția noastră de parfumuri pentru femei. JFenzi este un parfum mereu surprinzător și care merită încercat!

Te-ar putea interesa și…

Cine vă oferă un parfum Kyphi spunând că este original, că este preparat după o veche rețetă egipteană, veche de nu știu câte mii de ani… să nu credeți! Parfumul Kyphi este într-adevăr ceva vechi, din Egipt, dar atât. Ce se vinde astăzi sub acest nume este doar ceva comercial, nu are nicio legătură cu […]
De fapt, ca să fim corecți până la sfârșit, acest parfum se numește „Lacrimile sfinte ale Tebei” (Les Larmes Sacrees de Thebes). Așa cum am reiese deja din titlu, este un parfum din dintre cele mai scumpe, considerat al doilea din lume din acest punct de vedere. De ce este așa de scump!? Vom intra […]
Parfumurile sunt pentru atracție în general. Sunt însă diferite fie și numai pentru că nu toți oamenii au aceleași gusturi. De aici apar ciudățeniile